Felicia este o buburuza timida si trista. Ea traieste intr-o ciuperca rosie cu pete albe, proaspat varuita. In fiecare dimineata, in timp ce isi buburuzeste cafeaua pe foc, uda muscatele de la intrarea in ciuperca ei micuta. E un soi de garsoniera cu o micuta gradina. De la usa ei porneste o alee pavata cu pietricele colorate care sa evidentieze mai bine drumul spre ea.

 Felicia e o buburuza foarte matinala. La ora 5 dimineata este mereu in picioare, punand cafeaua pe foc si udand florile. Locuieste singura, dar pe masuta ei din lemn sunt mereu doua cafele aburinde. Sta ingandurata si-si bea cafeaua asteptand un semn… priveste cescuta de cafea ramasa, dar nu o misca niciodata pana la apusul soarelui. Din cand in cand mai ofteaza si tresare la fiecare zgomot.

 Dupa cafea iese in gradina si-si descanta petuniile frumos colorate… poate asa il imbie.

 Felicia, ca orice buburuza, crede in destin. Este foarte indragostita si acest lucru o motiveaza in fiecare dimineata sa se ridice din patutul neincapator.

 Pe la amiaza trage perdelele din in si lasa soarele sa intre in ciupercuta ei umila, dar plina de dragoste. Lasa si usa deschisa… cine stie cine poposeste pe la ea?!

 Isi aseaza balansoarul la soare, in fata casei, pe aleea cu pietricele marunte, si tricoteaza un fular pentru el. A adunat pana acum 17 fulare, unul mai moale si mai pufos decat altul. Mai arunca un ochi la cafea… nu se mai ridica aburi, dar macar e la soare asa ca nu se poate raci de tot. Vrea sa creada ca intr-o buna zi va veni dupa ea, cafea si fulare, dar nu reincalzeste niciodata cafeaua… totusi nu crede ca vine.

 Au trecut 3 ani… 3 ani de singuratate si asteptare. Nu iese in oras, nu mai are prieteni… i-a ramas doar speranta. Daca pleaca de acasa si el vine in lipsa ei? Daca nu se mai intoarce apoi?

I n timp ce tricoteaza i se mai scurge cate o lacrima pe obraz care apoi se pierde in fular…

 Cand soarele apune, fularul e mereu terminat si il impatureste frumos, asezandu-l in cosul de nuiele care adaposteste si celelalte fulare. Il acopera mereu cu doua randuri de panza ca sa nu se puna praful si sa nu intre moliile asa usor. Le spala o data pe saptamana ca sa miroasa mereu proaspat.

 Inchide usa, dar nu o incuie niciodata… cine stie?! Strange cafeaua, spala ceasca si se propteste cu coatele de pervaz. Priveste ore in sir la singura fereastra a ciupercutei ei. Din cand in cand mai abureste un colt de geam unde deseneaza apoi cu degetul o inimioara. Uneori adoarme cu capul pe pervaz, alteori se resemneaza si se intinde in pat.

 Maine e noua zi. Da, maine sigur ca veni… Daca nu, buburuza isi va astepta toata viata buburuzul. Il iubeste prea mult ca sa nu o faca.